|
Califarul rosu ( Tadorna ferruginea )
este o pasare rara in Romania motiv pentru care este protejata prin lege.
Si in Europa este o prezenta sporadica, cu densitati mai bune ale
populatiei in Grecia si Turcia. La noi in tara poate fi intalnita in
Delta Dunarii si foarte rar in lacurile din interiorul tarii. Prefera
lacurile izolate, eventual cu insule, departe de prezenta omului. Sunt
foarte sperioase si este greu sa te apropii de ele pentru observatii si
fotografii. Datorita penajului frumos colorat califarul rosu este
crescut ca pasare ornamentala. De altfel se considera ca multe din
perechile care cuibaresc in Europa provin din crescatorii de unde au
fost scapate accidental sau eliberate. Califarul rosu este puternic
amenintat cu disparitia si necesita masuri urgente pentru conservare.
Vanatoarea la aceasta specie este interzisa. Culoarea generala
a penajului este caramizie cu nuante mai deschise spre cap. Femela are
capul alb iar la mascul putem vedea un guler subtire de culoare neagra.
Lungimea corpului este de 58-70 cm, anvergura aripilor de 1,1 - 1,35 m
iar greutatea de 1,2 - 1,4 kg. Femela este mai mica decat masculul.
Califarul rosu isi construieste cuibul asemanator califarului
alb, in vizuini, crapaturi, printre stanci sau in scorburile copacilor.
Femela depune 8-10 oua intr-o singura serie pe an pe care le cloceste
timp de 28 de zile. |