Animale salbatice din Romania

 
       Animale salbatice

            Mamifere
            Pasari
            Reptile
            Pesti

 

 

 
  Flamingo ( Phoenicopterus roseus )
  Ordinul Phoenicopteriformes  Familia Phoenicopteridae

 

   Flamingo roz ( Phoenicopterus roseus ) este considerata ca fiind cea mai raspandita specie a familiei de flamingo. Se gasesc in numar mare in Orientul Mijlociu, in tari ca Turcia, Iran, Afganistan, Arabia Saudita, in Africa este intalnit in mai toate tarile costiere iar in Europa prefera tarile din bazinul mediteranean, cum ar fi Spania, Franta, Italia, sau Grecia. In Romania, flamingo era considerat o pasare rara, pasagera insa in ultimii ani s-au intensificat semnalarile prezentei acestei specii, mai intai in zona Marii Negre si a Deltei Dunarii iar apoi si pe unele lacuri din interiorul tarii. Acest fapt se datoreaza cel mai probabil schimbarilor climatice si este foarte posibil ca in urmatorii ani sa avem si perechi care vor cuibari la noi in tara.Flamingo prefera apele salmastre cu intindere mare si adancime scazuta de pana in 50 cm.

  Culoarea roz a penajului este specifica pentru pasarile flamingo si se datoreaza cantitatii mari de caroten din crustaceele pe care le consuma. Exemplarele tinere au penajul alb-cenusiu si abia in cativa ani vor dobandi nuantele de roz. Flamingo roz poate ajunge la o lungime de 120-150 cm, anvergura aripilor de 140-165 cm si o greutate de 2-4 kg.

  Flamingo se hraneste cu o multitudine de nevertebrate mici, pana la dimensiuni microscopice, pe care le filtreaza din apa cu ajutorul ciocului. Acest gen de haranire, foarte specializat si eficient, a ajutat pasarile flamingo sa prospere in habitate ostile altor specii de pasari, cum ar fi lacurile cu salinitate foarte mare.

  Pentru a cuibari, flamingo isi construieste o movila de mal, in apele putin adanci, unde va depune un singur ou de culoare alba. Perioada de incubatie este de 27-31 de zile si ambii parinti participa atat la clocire cat si la cresterea puiului. Puii sunt hraniti cu o substanta alba foarte hranitoare si asemanatoare laptelui concentrat, care provine din partile superioare ale tractului digestiv. Dupa aproximativ 10 zile, puii sunt mutati in crese care pot numara sute de pui si care sunt mereu supravegheate de cativa adulti.






 

 

     

copyright© animale-salbatice.ro All right reserved.