|
Lastunul de casa ( Delichon urbicum )
este denumit asa deoarece obisnuieste sa-si faca cuibul pe zidurile
cladirilor. Mai rar poate fi vazut cuibarind pe stanci sau in cariere de
piatra parasite. In perioada verii este intalnit in toata Europa iar la
inceputul toamnei migreaza catre Centrul Africii si Sudul Asiei. Revine
la sfarsitul verii in zonele cu clima temperata unde abundenta de
insecte din timpul verii ii asigura hrana suficienta pentru a creste
puii. Lastunul de casa seamana foarte mult la infatisare cu
randunica doar ca nu are coloratia ruginie de pe fata iar coada nu este
la fel de lunga si de bifurcata. Si albul penajului este mai curat in
cazul lastunului. Forma corpului este foarte aerodinamica, specifica
familiei Randunicilor. Lastunul este un excelent zburator si ajunge pe
sol foarte rar, doar pentru a colecta materialul de constructie pentru
cuib. Lungimea corpului este de 12 cm, anvergura aripilor de 26-29 cm
iar greutatea de 15-20 g.
Lastunul se hraneste cu diferite insecte zburatoare pe care le
prinde din zbor. Tot din zbor bea si apa.
Lastunul isi construieste cuibul pe zidurile cladirilor din
mici bobite de noroi. Spre deosebire de cuibul de randunica care are
forma unei jumatati de cupa, cuibul lastunului este acoperit complet si
are doar un mic orificiu prin care se poate patrunde in el. Lastunul nu
foloseste paie, par sau crengute in constructia cuibului ci doar noroi.
Cuibul este captusit in interior cu iarba, par si pene. Femela depune
cate 3-5 oua in 2-3 serii pe an. Ambii parinti participa la clocit si la
cresterea puilor. Perioada de incubatie este de aproximativ 14 zile iar
dupa alte 22 de zile puii isi iau zborul. |